„Sîntem încă departe de o pace justă pentru Ucraina” - interviu cu Mihai Isac

June 8
27 mins

Episode Description

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a adresat președintelui rus Vladimir Putin o scrisoare deschisă în care îi propune o întîlnire față-n față pentru încheierea războiului. Putin a răspuns că nu vede vreun motiv să se întîlnească cu Zelenski, dacă nu este schițat un acord de pace. Liderii europeni Friedrich Merz, Emmanuel Macron și Keir Starmer au salutat și susțin propunerea lui Zelenski. Care a fost miza lui Volodimir Zelenski să-i propună liderului de la Kremlin o întîlnire față-n față? Care este situația de pe front, ce putere mai are Ucraina de a rezista atacurilor Federației Ruse? L-am întrebat pe Mihai Isac, analist de politică internațională, gazda emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova. 

Scrisoarea lui Zelenski pare că îi e adresată lui Putin, dar fiind un document deschis, publicul ei e de fapt mult mai larg. Președintele ucrainean vizează elitele ruse, administrația Trump, liderii europeni și chiar opinia publică internațională. E un mijloc public de presiune. Cît de mult contează acest gen de diplomație?
Mihai Isac: „Contează foarte mult, avînd în vedere că – ați menționat corect – nu este o scrisoare adresată doar președintelui Putin. Este o scrisoare adresată președintelui american Trump, în anul super electoral american 2026. Sînt mai puțin de șase luni pînă la așa-numitele midterm elections, alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din Statele Unite, unde sînt puse în joc o treime din locurile pentru Senatul american și întreaga componență a Camerei Reprezentanților. Aceste alegeri pot influența poziția Statelor Unite cu privire la Ucraina, dacă Partidul Republican va pierde controlul camerei superioare sau inferioare. Ne aducem aminte ce s-a întîmplat în epoca Biden, cînd Partidul Republican se opunea programelor lansate de administrația democrată Biden pentru susținerea Ucrainei. De asemenea, este o scrisoare adresată oligarhilor din jurul lui Putin, publicului din Ucraina, partenerilor europeni – și vedem și susținerea de care s-a bucurat acest demers din partea liderilor german, francez, britanic în timpul vizitei lui Zelenski în Marea Britanie. De asemenea, trebuie să subliniem că președintele Zelenski a încercat și implementarea unei diplomații a oligarhilor și inclusiv președintele rus a recunoscut în timpul lucrărilor summitului de la St. Petersburg, așa-numitul Davos rusesc, că oligarhul Abramovici a primit de la Zelenski un mesaj în timpul unei deplasări pe care acesta a făcut-o în Ucraina, un mesaj care a fost transmis lui Putin, dar că partea rusă refuză cu obstinație orice reluare a discuțiilor, în ciuda demersurilor de acest gen, dar și a presiunilor exercitate de alte state care ar dori să participe la declanșarea discuțiilor. Atît timp cît criza din Orientul Mijlociu ocupă agenda principală a Occidentului, Federația Rusă evită cu orice preț lansarea unor discuții care ar putea să ducă la o încetare a focului pe o perioadă mai lungă.”

În eventualitatea unui acord de pace sau unui armistițiu va fi nevoie de garanții de securitate pentru Ucraina. Inclusiv o forță multinațională după încetarea focului. Ce ar trebui să conțină aceste garanții?
Mihai Isac: „Aceste garanții ar trebui în primul rînd să permită instalarea unui sistem care să prevină încălcarea armistiţiului de către partea rusă. Partea rusă obișnuiește să încheie un armistițiu și să-l încalce atunci cînd îi convine. Dar este nevoie de prezență aeriană masivă, este nevoie de prezența pe teren a unor forțe din diferite state. (...) Este mult, mult prea devreme să vorbim de pace în Ucraina, dar poporul ucrainean a demonstrat că nu dorește să trăiască sub tirania Federației Ruse și, ne place sau nu ne place, vom acorda sprijin Ucrainei sau nu vom acorda sprijin Ucrainei, poporul ucrainian va continua să lupte pentru independență. Iar poziția Europei în lume va fi definită de modul în care va trata dosarul Ucrainei.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

See all episodes