·S6 E159
De ce munca de creație nu ar trebui echivalată cu prestarea de servicii. O discuție cu traducătoarea Iulia Gorzo și managerul cultural Tudorița Șoldănescu
Episode Description
Mai multe asociații de creatori au făcut un apel către autorități pentru repunerea în dezbatere publică a Ordonanței de Urgență nr. 89/2025 și Ordinului ANAF nr. 59/2026, cu privire la obligația de înrolare în sistemul RO e-Factura a persoanelor fizice titulare de drepturi de autor. Înrolarea ar trebui să devină obligatorie de la 1 iunie. „La baza demersului nostru au stat numeroasele sesizări și îngrijorări exprimate de membrii comunității noastre profesionale” - se arată în apel.
Luni, Ministerul Finanțelor a susținut un amendament, adoptat în Comisia de Buget-Finanțe din Camera Deputaților, prin care sînt exceptate de la obligația utilizării e-Factura persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor. Amendamentul urmează să fie supus la vot în plenul Camerei Deputaților.
Invitatele noastre sînt Iulia Gorzo, de la Asociația Română a Traducătorilor Literari (ARTLIT), și Tudorița Șoldănescu, manager cultural, președinta Asociației Incubator de Scenarii Culturale. Am discutat cu ele despre ideea autorităților de a trata munca de creație ca pe o prestare de servicii sau activitate economică, despre îngrijorările provocate de directiva care ar trebui să intre în vigoare la 1 iunie, despre multiplele situații în care se găsesc persoanele care lucrează pe contracte de drepturi de autor, despre faptul că înrolarea în sistemul e-factura nu ar face decît să dubleze o muncă de declarare a veniturilor, precum și despre inițiativa Ministerului Finanțelor de a depune un amendament prin care titularii de drepturi de autor să fie exceptați de la înrolarea în sistemul RO e-factura.
Iulia Gorzo: „Această ordonanță este greșită la nivel de principiu. Colegele mele care au ajutat la redactarea apelului au pus acolo și o hotărîre a Curții de Justiție a Uniunii Europene într-o speță în care exact asta s-a disputat: dacă drepturile de proprietate intelectuală pot fi echivalate cu prestări de servicii. Iar decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost că nu pot fi echivalate. Iar ca oamenii să înțeleagă: în această lume a noastră, toată lumea e taxată, să nu credem că autorii sînt niște boemi care nu-și plătesc taxele. Nu. Pe toate aceste contracte se plătesc taxe, totul este transparent.”
Tudorița Șoldănescu: „Există o foarte mare neclaritate la nivelul celor care fac aceste legi cu privire la ce înseamnă acest contract de drepturi de autor, ce conține în sine dreptul de autor, ce înseamnă o operă. Atunci cînd faci un contract de drepturi de autor cu un artist vizual, care lucrează douăzeci de tablouri și le expune într-un spațiu expozițional, tablourile alea nu îmi revin mie pentru că eu i-am plătit acest drept de autor. Nu este nici ceva lipsit de concretețe, dar nu este nici ceva atît de concret încît să mi-l bag în buzunar. Este bunăvoința artistului ca lucrarea pe care a făcut-o să fie în spațiul meu timp de două săptămîni, ca un public larg să vină s-o vadă. De aceea dreptul de autor este atît de special și de aceea trebuie să aibă niște reglementări separate de cele care privesc vînzarea, comercializarea, veniturile fixe din activități comerciale. Este inefabil și trebuie să fie protejat. Cei care fac regulile nu înțeleg acest lucru. Nu-i nici o problemă dar întrebați-ne, că vă explicăm. (...) Gîndim împreună, găsim o soluție, reglementăm corect.”
Ministerul Finanțelor a susținut luni un amendament, adoptat în Comisia de Buget-Finanțe din Camera Deputaților, prin care sîntexceptate de la obligația utilizării e-Factura persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor. Amendamentul urmează să fie supus la vot în plenul Camerei Deputaților. Ce șanse sînt să fie votat amendamentul în plenul Camerei Deputaților? Eventual pînă la 1 iunie, cînd ar inta în vigoare obligativitatea înrolării în sistemul e-factura?
Iulia Gorzo: „Cred că sînt șanse bune. Urmărim, sîntem foarte atenți la ce se va întîmpla. Cred că sîntem pe drumul cel bun. Mă bucur foarte mult că vocea atîtor oameni a fost importantă, de data asta. Iată că se poate. (...) Pentru mine a fost o lecție despre cum comunitatea noastră se poate mobiliza și poate schimba niște lucruri cînd este vizată.”
Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural