170 - Dr. Amani Diana Rusu - ADHD la femei: când performanța ascunde epuizarea

April 9
1 hr

Episode Description

S-ar putea ca acest episod să schimbe felul în care te vezi pe tine. Și asta-i de bine, promit! :)

  1. De ce atât de multe femei ajung să fie diagnosticate abia după 30 de ani cu ADHD?
  2. Cu ce e diferită copilăria unei fetițe de cea a unui băiețel, când e vorba de identificarea acestui diagnostic devreme?
  3. De ce ajung femeile în burnout sau depresie funcțională fără să știe că există o cauză mai profundă, dincolo de “sunt obosită tot timpul”?
  4. De ce, de multe ori, sunt percepute ca fiind „foarte capabile” din exterior în timp ce în interiorul lor se simte un haos constant?
  5. Cum arată, de fapt, un proces de diagnostic complet?

La toate astea a răspuns Dr. Amani Diana Rusu, Psihiatru și una dintre femeile pe care am avut plăcerea să o cunosc acum mai bine de cinci ani, când a început să facă educație în public despre psihiatrie, traumă și universul emoțional.

Am învățat de la Amani că ADHD-ul, mai ales la femei, nu arată așa cum am fost învățați să credem.

Agitația sau hiperactivitatea pe care o știe majoritatea lumii, lipsa de concentrare sau acel “nu mă pot organiza oricât mă străduiesc” NU sunt răspunsuri complete.

Sunt doar câteva semne ale unui creier care funcționează diferit.

Și pentru că funcționează diferit femeile care au ADHD au învățat să compenseze, să se adapteze constant și chiar să se forțeze să funcționeze cum pare că e “normal”, deși asta nu e optim pentru ele și corpul lor.

Sunt multe, multe femei care au trăit cu impresia că sunt „prea mult”, încă de mici.

Sau invers - au simțit că nu sunt sau nu fac „ suficient”.

Și mai multe care trag constant de ele să funcționeze într-un anumit fel și nu reușesc.

Și probabil la fel de multe cele care simt că nu mai pot, dar continuă să forțeze limite pentru că nu știu că se poate și altfel.

Nici eu, nici Amani, nu ne dorim ca prin acest episod să-ți pui singură un diagnostic! E periculos să faci asta și ajungi să-ți faci mai mult rău decât bine.

Ce ne dorim amândouă este să încurajăm conversațiile deschise despre acest subiect și, mai ales, să încurajăm procesul complet și corect de evaluare.

Începe de aici, acum.

Ascultă #episodul170 din Thinking Made Visible și, dacă simți potrivit, trimite-l și prietenelor tale, surorii tale, clientelor tale. Ca să pornim conversația între noi și apoi, dacă e potrivit, să mergem la o evaluare completă, cum sunt cele făcute de Dr. Amani Rusu, fără rușine, fără prejudecată. Ci cu grijă. Și iubire pentru fiecare copilă care n-a înțeles de ce ei nu îi ies lucrurile cum ies altora.


  • Ce este ADHD, dincolo de mituri (03:12)
  • Metafora dopaminei: de ce funcționezi „în valuri” (03:50)
  • ADHD ca neurodivergență: cum funcționează creierul diferit (05:02)
  • De ce femeile sunt diagnosticate după 30 de ani (06:50)
  • Mecanismele de compensare care ascund ADHD-ul (07:25)
  • „Par capabilă, dar în interior e haos” (10:58)
  • ADHD, hiperresponsabilitate și burnout (12:54)
  • ADHD și depresia înalt-funcțională (20:59)
  • Cum arată o evaluare ADHD făcută corect (24:31)
  • Tratamentul ADHD și rolul medicației (30:58)
  • ADHD și traumă: ce rămâne nerezolvat (36:39)
  • ADHD și relațiile: spui sau nu celor din jur (49:25)
  • De ce e important să vorbim despre ADHD la femei (57:45)

🎙 Află mai multe despre Amani Rusu, Dr. Psihiatru, specializat în psihotraumă și ADHD:


🎙 Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:


Dacă ai ascultat până aici, ia cu tine ideile care au făcut lumină și vezi ce poți să pui în mișcare din ele.

Vrei să afli când postăm şi următoarele conversații? Abonează-te și rămâi aproape de #ThinkingMadeVisible!

Iar dacă simți că cineva drag ar avea nevoie de ce ai descoperit azi, trimite-i episodul. Uneori, un gând împărtășit la momentul potrivit poate să schimbe direcții întregi.


#ThinkingMadeVisible #MadalinaVasiu #PodcastRomania #ContentMarketing

See all episodes