Statul proprietar - Stăpânul cel rău / Oana Gheorghiu, viceprim-ministru al României

July 9
1h 5m

Episode Description

De ce își păstrează Statul companiile pe pierderi de miliarde și cine finanțează aceste pierderi?

Companiile de stat și administrarea lor – mai ales că aceste companii sunt proprietate publică - au nevoie de o rațiune economică de a exista și trebuie protejate așa cum o companie privată e protejată de proprietarul ei.

Avem, în schimb, sute de companii aflate nu numai pe pierdere, ci și păstrate pentru a fi folosite de către administrația politică să stoarcă bani și de acolo de unde acești bani nu se produc.

A intra în această șerpăraie de interese și combinații politico-economice care vor să conserve actuala stare de lucruri, și să încerci să pui ordine în proprietatea statului - așa cum au pus Polonia și Cehia, de exemplu - e un act temerar: vicepremierul Oana Gheorghiu a apăsat pe primele butoane și ne povestește ce-a văzut acolo și ce-a pățit mai apoi.

CAPITOLE

0:00 Introducere

6:57 Câte dintre companiile de stat sunt pe pierdere și câte au o rațiune economică de a exista?

11:56 Multe companii sunt ținute în viață pentru că ar fi strategice. Ce e cu adevărat strategic și ce e sursă de sinecuri politice?

18:56 Câte dintre companiile de stat au și un plan de redresare? Nu cumva multe dintre acestea sunt întreținute si iertate de datorii pentru a mai face rost de niște bani publici?

25:03 Orice guvern ar veni se va izbi de o incredibilă rezistență. E nevoie de 10 – 15 ani pentru a face „curățenie”

31:05 Cum își alege statul administratorii?

38:24 E interzis prin lege ca un secretar de stat să aibă o funcție în Consiliul de Administrație. Legislația OCDE va învinge clientela politică?

42:48 Cine ar trebui să evalueze companiile statului și să decidă viitorul acestora?

43:52 Cum au procedat celelalte state foste comuniste (Polonia, Cehia) și ce soluții au gasit?

51:24 După o analiză a 22 de companii de stat s-a găsit o datorie bugetară de peste 4 miliarde de lei și peste 1,2 miliarde de lei pierderi efective la buget. Ce facem cu restul, până la 1300 de companii?

See all episodes