Episode Description
România rămâne printre țările cu cele mai ridicate valori din Uniunea Europeană, cand vorbim despre abandonul școlar. În patru ani de activitate, EduAct a construit un model de intervenție care urmărește copilul de-a lungul întregului traseu școlar – primar, gimnazial, liceu. Vorbim despre campania de conștientizare „Anii lor absenți ne lipsesc tuturor” cu Ioana Breazu de la Asociatia EduAct.
România rămâne printre țările cu cele mai ridicate valori din Uniunea Europeană, cand vorbim despre abandonul școlar. În mediul rural, aproape 1 din 4 copii (26,3%) abandonează școala sau nu o finalizează. Iar la trecerea spre liceu, între 15 și 19 ani, aproape 1 din 3 copii (32%) nu mai este înscris în nicio formă de învățământ, conform rapoartelor OCDE. În patru ani de activitate, EduAct a construit un model de intervenție care urmărește copilul de-a lungul întregului traseu școlar. Programele combină educația non-formală cu literația digitală și orientarea profesională, adaptate unităților de învățământ identificate de Banca Mondială ca fiind vulnerabile, având peste 1400 beneficiari anual.
„Programele noastre sunt gândite în pași logici: programul de primar previne, cel de gimnaziu consolidează, iar programul de liceu îi pregătește deja pe tineri să facă alegeri profesionale ancorate în realitate, cu gândul că alegerile de la 18 ani trebuie să fie valabile și la 40. Ne-am uitat cu interes la Quantum Opportunities Program, un studiu randomizat controlat urmărit 4 ani și implementat în SUA, care integrează acțiuni similare cu Compas Vocațional al lui EduAct: program de mentorat, tutoring și life skills aplicate continuu, nu sporadic, în liceu. Intervenția susținută pe minimum 2–4 ani a redus rata de abandon cu până la 54% față de grupurile de control. Iar programele de after-school aplicate consecvent pe 4 ani au generat rate de absolvire de 90% față de 60% în rândul elevilor de nivel similar, dar neimplicați.
Ce e interesant e că nu au existat efecte considerabile după primul an. Abia în al doilea an scorurile medii la testele academice au crescut semnificativ, o observație similară fiind transmisă și de AmCham România într-un punct de vedere din decembrie 2025, care a declarat explicit că intervențiile fragmentate sau limitate ale sectorului privat și ale ONG-urilor sunt insuficiente." – Ioana Breazu, Președinte Asociația EduAct
EduAct este o asociație non-profit a cărei misiune este îmbunătățirea procesului educațional prin programe vocaționale și module de educație non-formală. EduAct intervine în comunitățile identificate de Banca Mondială ca fiind vulnerabile și cu indicatori scăzuți în activitatea educațională.
Programele EduAct sunt special create pentru fiecare ciclu de învățământ. Fondată în anul 2022, asociația are în derulare programul “Eroi din viitor” dedicat învățământului primar, programul “Buletin Digital” pentru învățământul gimnazial, precum și programul “Compas Vocațional” pentru orientarea în carieră a elevilor de liceu. In prezent, EduAct lucrează cu peste 1.400 elevi.