Episode Description
PSD dă dovadă de o ipocrizie totală în privința legii salarizării, spune la RFI Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului interimar Ilie Bolojan. El îl acuză pe liderul social-democrat Sorin Grindeanu că bagă bățul prin gard.
Vlad Gheorghe, despre poziția PSD privind legea salarizării: ”Mi se pare o ipocrizie totală. PSD și AUR au o majoritate, ne-au arătat că au o majoritate când au dărâmat Guvernul, ne-au arătat că au o majoritate când au făcut aceste amendamente absolut neconstituționale la legea integrității, ne-au arătat că au majoritate în foarte multe proiecte legislative pe care le-au trecut prin Parlament. Păi, dacă le lipsește o lege sau o lege nu este bună, în opinia lor, de ce nu-și votează ei o lege corectă?”.
În opinia sa, ”orice om responsabil care deține această majoritate pe care ei o dețin ar fi făcut o lege, ar fi trecut-o, ar fi făcut mulțumite și sindicatele și ar fi luat banii pentru România (...). De ce nu face Grindeanu chestia asta și se ocupă să stea pe Facebook și să bage bățul prin gard? Ăsta este un lucru pe care eu cred că îl știm cu toții, dar la care ar trebui să răspundă în primul rând Grindeanu și cu Ciolacu lângă el, cel care a făcut dispărute 65 de miliarde de lei în anul 2024, când era premier”.
Despre consecințele unui scenariu în care jalonul din PNRR privind legea salarizării e ratat: ”N-aș vrea să mă pronunț, pentru că există niște negocieri cu Comisia Europeană pentru niște planuri B și C, în cazul în care acest termen nu se îndeplinește. Au existat niște discuții, că de aceea s-au făcut aceste discuții faimoase la Bruxelles, pentru a se analiza dacă Comisia are un pic de flexibilitate în legătură cu, poate, termenul de aplicare a legii, adică dacă e OK să fie votată o variantă a legii, dar care să nu fie aplicată imediat, ce penalitate ar aplica Comisia și alte opțiuni de genul acesta, planul B și planul C și nu aș vrea să mă pronunț pe ele și să stric acele negocieri”.