Inițiativa „Există viață în cartierul meu” din Lisabona pornește de la o premisă simplă: cei mai buni experți în cum funcționează un cartier sunt locuitorii lui. Programul implică rezidenții direct în planificarea urbană – nu consultări simbolice, ci procese reale în care propunerile comunității ajung în deciziile administrației.

Bologna merge și mai departe, cu „agenți de proximitate": persoane angajate să faciliteze colaborarea între vecini și autorități în proiectarea serviciilor locale.

E un model care funcționează și reduce rezistența la schimbare.

Unul dintre principalele motive pentru care pietonalizările eșuează în România e că sunt impuse de sus în jos, fără dialog cu cei afectați. Comercianții se opun, șoferii protestează, politicienii se retrag.

Procesele participative nu sunt mai lente în locuri precum Bologna sau Lisabona, sunt mai durabile.